Eu sunt printre cei care cred ca omul fara speranta e un suflet pierdut, iar omul fara macar un vis este ca si un suflet mort. Dar uneori e asa greu sa mai ai vreo speranta, sa iti mai faci sau sa gasesti vreuna, caci dupa multe esecuri ti-e frica, nu mai indraznesti.
Chiar si cand sunt ranita mai gasesc o speranta, chiar si cand doare mai sper. Speranta la randul ei genereaza vise si ne face sa ne cream vise. Imi place sa visez cu ochii deschisi si mai mult imi place sa imi fac vise... atunci simt ca am pentru ce lupta, ca am pentru ce trai, ca am tel in viata, ca viata mea nu e monotona.
Datorita viselor simt ca traiesc. Imi place sa sper, imi place sa visez, imi place sa fiu libera si sa simt libertatea, imi place sa zbor si sa ating norii si soarele, fie macar cu gandul sau macar in visele mele.


Sa nu lasi pe nimeni sa iti fure sperantele si visele, uneori poate fi tot ce mai ai!