De ce asculti tacerea, cand in jurul tau geme universul intreg?
De ce adormi doar atunci cand zorii se trezesc din amorteala?
De ce crezi in eternitate, cand imprejurimea te sufoca-n efemer?
De ce aduci elogiu cerului cand tu imparti totul cu pamantul?
De ce te hranesti cu radiosul curcubeu, cand stii ca tu esti copilul non-culorilor?
De ce se sparg de neimplinire visele, cand in castelul sperantei tale totu-i incasabil?
De ce ai gene salbatice, cand ochii-ti sunt atat de blanzi?
De ce aduci atata lumina, desi destinul iti este intunecat?
De ce numeri stelele, cand stii ca universu-i infinit?
De ce te gandesti la ce va fi maine, cand tu traiesti azi?
De ce iti curge lacrima, cand nimeni nu o merita?
De ce nu ai curaj sa vorbesti, desi stii ca vei castiga?
De ce spui ca nu mai ai nimic, desi iti ramane speranta?
De ce spui ca urasti din suflet, cand cu sufletul poti doar sa iubesti?
De ce vrei sa renunti la tot, cand de fapt nu ai nimic?
De ce vrei sa te maturizezi, cand de fapt in suflet ramai vesnic copil?
De ce astepti rasaritul, cand totul apune in jurul tau?
De ce vrei sa vorbesti, cand nu e nimeni in jurul tau care sa te asculte?
De ce vrei sa tipi, cand iti lipseste glasul?

De ce???