Uneori…

… mi se acreste de viata

… uit sa zambesc

… mi-e dor de copilarie

… ma simt mult prea singura

… mi-e greu sa imi exprim sentimentele si gandurile

… as vrea sa fug in lume

… vreau sa stau izolata de lume cel putin o zi intreaga

... as vrea sa dispar

...

Rascolesc prin mormane de amintiri, ce atarna ca panzele de paianjen intr-o casa parasita. A fost atat de multa liniste aici in ultimul timp, incat s-a depus praful...La fel cum timpul se asterne peste frumos, peste viata, la fel cum zapada acopera orice firicel de viata...E irespirabil, e murdar, e gri... Din cand in cand cuvintele starnesc linistea...Praful se ridica...si purtata pe aripile cuvintelor incerc sa gasesc ceva uitat demult. Idei aruncate la intamplare, cuvinte ce mor pe buze inainte de a fi rostite, iluzii spulberate, poze, poezii, versuri sau melodii, franturi de fraze, simple silabe sau note muzicale, toate se aglomereaza in mintea mea. La ce bun?!Nu ma ajuta sa gasesc ceea ce caut in disperare. Stai..M-am pierdut in aceasta avalansa de trairi. Praful si lacrimile imi incetoseaza privirea, dar nu renunt!Trebuie sa merg mai departe. Pasesc instinctiv tot inainte, chiar daca pot sa ma ranesc. Si ce daca?!Doar m-a durut de atatea ori..si totusi, inca imi mai simt inima pulsand slab in mii de cioburi. Prin geamurile mari, luna imi trimite in ajutor cateva raze palide. Sunt pe cale sa renunt, cand, in ultima clipa imi vad chipul intr-o oglinda prafuita. Dar nu mai eram eu, ci o umbra a celei ce am fost candva..Si atunci am inteles ca am devenit doar un sentiment descompus. Mi-am incheiat cautarea. Nu ma pot regasi. Ecoul tipa...

Azi niste prieteni jucau biliard..Eu nu stiu sa joc, dar in timp ce priveam bilele rostogolindu-se, m-am simtit parte din joc..Ca si cum as fi fost o bila, poate chiar aia neagra, care pe tot parcursul jocului este evitata, se loveste de celelalte, de peretii mesei de biliard, insa nu trebuie sa intre in gaura..La fel si eu ma lovesc de oameni, de locuri, de amintiri, de obstacole..dar nu imi gasesc locul. Singura deosebire ar fi ca in cele din urma bila neagra intra in gaura ,dar eu mai raman in joc..Oare pana cand???

Tacere

...si de aceasta data....
Ar trebuie sa ma surprinda?!
Imprevizibil? Nu mai e demult...
Straniu? Nu si pentru mine!
Obisnuita? Nu cred...
Obositor? Foarte...
Doare? Cumva anesteziat...
Intrebari? Fara rost..
Raspunsuri? Nici atat!
Speranta? Poate...
Si atunci? Nu stiu...
Renunt? NU inca...

de ieri şi cerul începu să se spele de nori
şi luna - de praf
soarele - de raze arse
stelele - de vise
ea - de el
tot - de tot ce ar putea să împiedice
şi zborul
şi cântul
şi râsul
şi dansul
şi viaţa
şi tot..

plouă..

NU mai vreau sa ma mintiti!
NU mai vreau sa aud zilnic"O sa fie bine!".
NU mai vreau "Ai sa vezi ca o sa se rezolve!".
Nu mai vreau nici macar sa imi soptiti "Asteapta!"
Nu mai vreau sa "Gandesc pozitiv!"
Nu ma ajuta si basta!Urasc cuvintele astea mai mult decat situatia in sine.Urasc asteptarea!Urasc sa ma mintiti si mai ales,sa ma mint!Ce rost are?Cu ce te consoleaza sa iti zica cineva "o sa fie bine" in timp ce tu te ineci in lacrimi si esti constient 100% ca NU o sa fie bine?!Nu mai ai nici o sansa,si daca tot speri ca o sa fie bine te amagesti la infinit si nu rezolvi nimic.Asta e,accepti situatia,te descarci si apoi,dupa un timp,poate ai forta necesara sa o iei de la capat.Dar ce greu e sa faci toate astea..Sa ai puterea sa infrunti si cel mai crud adevar,sa plangi si sa urli pana nu mai ai aer,sa iti doresti sa nu mai vezi si sa nu mai auzi nimic,sa vrei sa fugi si de cei mai dragi oameni..
Am ajuns la saturatie!Inca un pic si cedez.Nu mai vreau sa sper,nu mai vreau sa cred!NUUUUUUU mai vreeeaaaau!Si atunci tip si dau din picioare ca un copil rasfatat cand nu i se indeplinesc dorintele.Imi inec sperantele in oboseala si imi pun visele in clor,sa iasa toate culorile frumoase din ele!Le-am consumat aiurea si acum nu mai am voie sa ma joc.
Vreau sa ma detasez cumva si sa fiu in stare sa gasesc un ecou lucid al gandurilor mele..Nici nu mai stiu ce vreau si ce nu mai vreau...Pur si simplu..oboseala,raceala,picaturi de ploaie,ceata si mai ales..dor.....

Am pus într-o cutie veche mangaierea ta.
M-am straduit sa asez aici umbrele buzelor tale.
Mi-e greu,dar adaug privirea ta plina de dor.
Si totusi, nu sunt libera de tine…mai era ceva..
Iubirea ce ti-o port....
Mi-o smulg din suflet si o asez in cutie.
Mainile mele tremura pe capacul ei si inlemnesc asa…
Privirea mi-e atintita pe durerea impietrita...
Astept pentru ultima data un semn:
Zornaitul telefonului,vocea ta,
Mainile tale pe umerii mei…
Nimic.
Incerc sa-mi adun puterile si strang ceva din mine
In varfurile degetelor.
E o ultima lupta intre ce-a fost si ce va fi.
Acum ori niciodata!
Inima trage cortina uitarii
Iar degetele apasa intr-un scrasnet surd capacul cutiei…
Din mine se scurge toata minunea vietii
Incui cutia cu o lacrima si o privesc avid.
S-a sfarsit…